DroneFlight România – parteneriat cu…

DroneFlight România devine partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România, potrivit unui comunicat transmis redacției.

Ștefan Ecxarcu

Colaborarea, anunțată în cadrul Romanian Security Fair 2026, vizează soluții cu drone pentru siguranță publică, securitate, protecția infrastructurii critice și inspecții în sectorul energetic. Autel Robotics consideră DroneFlight România cel mai important partener strategic al său pe piața locală.

Ștefan Ecxarcu, cofondator DroneFlight România: „Parteneriatul cu Autel Robotics completează ecosistemul pe care îl construim în România și ne oferă acces la tehnologii dezvoltate special pentru siguranță publică, securitate și protecția infrastructurii critice.

Noi nu furnizăm doar o dronă, ci întregul ansamblu necesar unui proiect: consultanță pentru obținerea autorizațiilor, documentație, soluția tehnică hardware și software, implementare, operare și mentenanță. Pornim de la nevoile clientului și construim soluția potrivită pentru obiectivul, bugetul și condițiile sale de operare”.

DroneFlight România va integra tehnologiile Autel Robotics în proiecte destinate instituțiilor publice, operatorilor de infrastructură critică și companiilor care au nevoie să monitorizeze suprafețe extinse.

Soluțiile pot fi utilizate pentru patrulare, supraveghere, monitorizare, inspecția liniilor de înaltă tensiune și a panourilor fotovoltaice, precum și în alte misiuni în care accesul echipelor la sol este dificil.

Parteneriatul a fost anunțat odată cu lansarea oficială a DroneFlight România. Compania este fondată de antreprenorul român Ștefan Ecxarcu și doi parteneri olandezi cu aproximativ zece ani de experiență în industria dronelor.

Investiția inițială în operațiunea locală este de 300.000 de euro și poate ajunge la un milion de euro, în funcție de proiectele contractate și de infrastructura tehnică necesară.

DroneFlight România poate implementa proiectele pe infrastructura proprie sau poate sprijini clienții care vor să își dezvolte o capacitate internă.

Compania oferă inclusiv servicii de tip Drone-as-a-Service, prin care clientul folosește echipamentele, piloții și infrastructura de operare în schimbul unui abonament lunar, fără să investească de la început în tehnologie.

Soluțiile dezvoltate pot integra dronele cu sistemele de securitate existente. De exemplu, alerta transmisă de un senzor de efracție poate declanșa automat o misiune, iar drona poate verifica zona și transmite imagini către centrul de comandă.

Chiar și în cazul zborurilor automate, un pilot poate monitoriza operațiunea și poate prelua controlul dacă apar schimbări meteorologice, probleme tehnice sau alte situații neprevăzute.

Tehnologii pentru misiuni de siguranță publică și monitorizarea infrastructurii

Autel Robotics dezvoltă drone din 2014 și își concentrează activitatea pe soluții destinate siguranței și securității publice, proiectelor guvernamentale și protecției infrastructurii critice. America și Europa reprezintă cea mai mare parte a activității companiei, iar parteneriatul cu DroneFlight România face parte din extinderea Autel în Europa de Est.

Stacey Gao, regional sales manager pentru Balcani și Benelux, Autel Robotics: „Valoarea unei drone nu stă doar în zbor, ci în decizia pe care o face posibilă. Echipele de siguranță publică și operatorii de infrastructură critică din Europa au nevoie tot mai mult de informații clare și fiabile în condiții dificile.

Pentru aceasta este nevoie de o capacitate completă: nu doar de o aeronavă, ci și de comunicații reziliente, senzori potriviți misiunii, operatori pregătiți și sprijin local de încredere. DroneFlight România este un partener strategic important al Autel Robotics în România.

Recunoaștem și apreciem viziunea companiei de a construi un centru integrat de soluții și avem încredere în capacitatea echipei de a transforma tehnologia în operațiuni pregătite pentru misiuni reale. O dronă devine o capacitate reală numai atunci când oamenii se pot baza pe ea”.

Printre tehnologiile care pot fi integrate în proiectele locale se numără sistemele de comunicație de tip mesh, care permit coordonarea operațiunilor cu mai multe drone printr-un singur punct de control și oferă suport pentru până la opt noduri de rețea. Dronele pot comunica între ele și pot desfășura împreună misiuni de patrulare, monitorizare și intervenție în situații de urgență.

Tehnologiile Autel asigură comunicații robuste și reziliente în medii dificile. Portofoliul companiei include și platforme VTOL cu rotoare basculante, destinate misiunilor de patrulare și inspecție pe suprafețe extinse, precum inspecția autostrăzilor și a liniilor electrice.

Soluțiile counter-UAS permit detectarea dronelor neautorizate și identificarea piloților acestora, contribuind la o mai bună cunoaștere a situației din teren și la coordonarea intervențiilor de urgență.

Parteneriatul se adresează instituțiilor din domeniul siguranței publice, inclusiv poliției, precum și obiectivelor critice și companiilor din energie, logistică, industrie, construcții și securitate.

Primele soluții din cadrul parteneriatului au fost prezentate la Romanian Security Fair 2026, organizat în perioada 14–16 octombrie la ROMEXPO, București. Reprezentanții Autel Robotics au fost prezenți la standul DroneFlight România pentru discuții cu instituțiile și companiile interesate de utilizarea dronelor în misiuni de siguranță publică, inspecție și monitorizare.

The post DroneFlight România – parteneriat cu Autel Robotics appeared first on ZIUA CARGO.